Aproximativ 28% din parcul auto al Societății de Transport București (STB) circulă fără aer condiționat, conform informațiilor oferite oficialilor și preluate de la Hotnews. Acest lucru se întâmplă pentru că unele mijloace de transport în comun sunt considerate prea vechi pentru a fi modernizate cu sume considerabile de bani. În unele cazuri, au fost înregistrate incendii.
În detaliu, aproximativ o cincime dintre autobuze, 60% dintre tramvaie și 15% dintre troleibuze nu sunt dotate cu aer condiționat. Chiar dacă în mandatul Gabrielei Firea s-a încercat echiparea a 46 de tramvaie cu aer condiționat, programul a fost întrerupt după doar 25 de unități modernizate, din cauza costurilor ridicate.
Municipalitatea a argumentat că investiția în dotarea cu aer condiționat a vehiculelor vechi nu mai este justificată tehnic și economic. Recent, primarul general Nicușor Dan a explicat că programul a fost suspendat în urma unor incidente în care tramvaiele au luat foc din cauza instalațiilor de aer condiționat.
În prezent, aproximativ 50% din flota STB este considerată modernă, fiind achiziționate în ultimii ani tramvaie, autobuze electrice și troleibuze noi. Municipalitatea așteaptă modernizarea completă a parcului auto înainte de a continua programul de dotare cu aer condiționat.
Citeste articol integral
Sursa & Foto Credit- “buletin.de”
Notă pentru publicații: Știrile sunt preluate automat din feed-ul Google News sau în urma unor acorduri scrise cu publicațiile. După cum observați, este specificată sursa, creditul foto și linkul către articolul integral. Dacă doriți ca articolele dumneavoastră să nu mai fie preluate, vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail de mai jos, și le vom întrerupe imediat.
Reclamatii & Reporturi Stiri
contact: medialux85@gmail.com
Cititi Termeni si Conditii